în oglindă/în curând/AMALGAM în curând pe străzile din capitală un expresso lung, te rog *eyeblink așteptând (știți că iubește gerunziile) să intri grăbit, să îți prinzi geaca la ușile metroului/ până atunci va asculta dinnou&dinnou melodiile de la the motans sau lana și cu siguranță va ofta zâmbind, privind panoramele *look at you kids with your vintage music* măcar să nu piardă bruma de albastru pe care speră să o împartă cu un fel de idiot cu un aer interesant, într-o seară liniștită într-unul din localurile acelea underground *și muzică indie, vă rog* " vorbesc mult despre mine; și asta contează. Joe Dassin îmi induce un sentiment dulce de siguranță câteodată pe Champs-Élysées se plimbă și sufletul meu *eh, uite, Elizabeth, (se aude o voce subțire), Le Pont des Arts, cred că pe fundul Senei se află și sentimentele tale ( un râs ironic, mă bate ușor pe umăr ) aș zice că m-am trezit la realitate, dar sunt conștientă chiar și când visez "
Când mă gândesc la perioada care abia s-a încheiat pentru mine, parcă mă apucă un râs, așa, nevrotic. Într-un singur cuvânt, aș defini-o ca „ amalgam ” . Ultimul an de liceu și nenumăratele mele încercări de a gândi pozitiv. O, vai, cum îmi plănuisem eu să simplific totul, să fiu organizată și să am timp de toate. Ei bine, în mod cert, nu s-a întâmplat așa. Totul a fost o fugă (ca de obicei, toate sunt o fugă pentru mine, asta pentru că am o personalitate haotică). O fugă după ziua de mâine. „ Hai, să treacă și ziua asta, că de mâine îmi fac ordine ” . Parcă nu mă satur niciodată să mă amuz atât pe mine, cât și pe ceilalți cu ideea asta. E la fel ca și cu „ gata, de acum o să fiu punctuală ” . Cam cum a arătat programul meu? Nesomul a fost la ordinea zilei. Dormeam când mi se închidea creierul, pentru că nici măcar cele 3 cafele pe zi nu îl puteau resuscita. Așa am ajuns să trec prin toate fazele; începând cu intervalul 1-5, până la cel de 19-21 +12-03 + 05-06:30. Serile în